sp1

sp2

sp3

sp4

sp5

Îndreptar de Spovedanie

10 LUCRURI DE ȘTIUT LA PRIMA SPOVEDANIE

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Pe măsură ce omul înaintează în viaţă, această haină luminoasă a vieţii se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi şi trebuie spălată mereu, în mod ritmic şi conştient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este aşadar curăţirea sufletului de păcate în faţa lui Dumnezeu care iartă păcatele şi în prezenţa preotului duhovnic care dă prin Duhul Sfânt sfaturile şi tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.

Mii de oameni care se declară creştini, nu înţeleg de ce viaţa lor este plină de suferinţă, de întuneric şi de moarte. Însă de cele mai multe ori este din vina păcatelor care sufocă viaţa noastră şi instaurează dependenţa de rău şi de înstrăinare de Dumnezeu. Lipsa de spovedanie echivalează cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixierea noastră duhovnicească, ca sămânţa între spini, şi cu moartea spirituală.

De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spovedit niciodată, sau doar în copilărie, la porunca părinţilor, au o frică şi o ruşine de spovedanie şi caută tot felul de justificări pentru a evita curăţenia generală din sufletul şi viaţa lor. Ruşinea de preot nu trebuie însă să fie mai mare decât ruşinea pe care o vom avea în faţa întregii umanităţi şi în faţa îngerilor, când se vor da pe faţă păcatele noastre şi vom fi aruncaţi în focul cel veşnic. Preotul este şi el un om cu siguranţă păcătos, şi are şi el nevoie de duhovnic, şi oricum a auzit de multe ori tot felul de păcate, şi poate discerne gravitatea, stăruinţa lor, obişnuinţa de a păcătui, păcatul cronic sau ocazional, însoţit de pocăinţă sau de indiferenţă etc.

Nimeni nu simte plăcere să spună tainele întunecate ale sufletului său lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaşte şi ne-a văzut când le-am săvârşit, aşa că ruşinea de Dumnezeu trebuia să lucreze atunci când am făcut păcatul, nu când ne spălăm definitiv de el. Pocăinţa trebuie însoţită de lacrimi de regret, de hotărârea de a nu mai păcătui, de refuzul păcatului, de conştiinţa friabilităţii şi slăbiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioară a spinilor păcatelor noastre, de cauterizare a răului din noi. Spovedania este o operaţie dureroasă, dacă e onestă şi totală, prin care se extirpează din noi izvoarele răului, ocaziile, prejudecăţile, complexele şi catalizatorii păcatului. În acest moment de chirurgie duhovnicească, Dumnezeu transformă în nefiinţă păcatele noastre, le şterge din memoria Sa infinită, prin iubire şi ne dăruieşte puterea Duhului Sfânt de a nu le mai repeta. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre spovedanie: “Dacă nou ne amintim de păcatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar dacă noi le vom uita, Dumnezeu şi le va aminti”.

Iată câteva dintre sfaturile pe care este bine să le urmăm atunci când mergem la spovedanie, mai ales dacă este Prima Spovedanie, sau una după multă vreme.

1. Vorbeşte cu Părintele duhovnic. O discuţie în prealabil, înainte de Spovedanie, este în măsură să alunge temerile, prejudecăţile şi părerile despre o asemenea Sfântă Taină. O discuţie liberă şi degajată înseamnă şi o pregătire mentală pentru mărturisirea păcatelor. Duhovnicul îţi poate spune ce rugăciuni să spui înainte de Spovedanie, unde găseşti un ghid de spovedanie etc.

2. Citeşte rugăciunile pentru Spovedanie. Mărturisirea este un exerciţiu spiritual complex, care merge la rădăcinile căderilor noastre spirituale. Ce altă cale mai bună pentru reconcilierea noastră cu Dumnezeu poate fi decât rugăciunea? Ea aduce şi o sensibilitate şi o atenţie sporită pentru momentul mărturisirii, o simţire a efectelor răului în viaţa noastră, un dor de Dumnezeu şi de curăţie şi o plângere interioară în care păcatele sunt respinse din suflet şi apare hotărârea de a nu mai păcătui. Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă ne spovedim sincer şi dacă urmăm tratamentul prescris de Doctor.

3. Meditează asupra păcatelor tale. O perioadă de bilanţ interior, de gândire retrospectivă şi anticipativă asupra vieţii noastre, amintirea vieţii de păcat şi hotărârea de a abandona vechea viaţă, un clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima uşurată de rugăciune, simte mai acut nevoia de pocăinţă. La acest stadiu se află surogatul de spovedanie din confesiunile potestante, în care vorbirea cu Dumnezeu este anulată şi rămâne doar o introspecţie mentală, inutilă din punct de vedere haric. Unii oameni se ghidează cu Decalogul, alţii cer ca duhovnicul să le pună întrebări. Cel mai indicat este însă un Ghid de spovedanie, unde putem găsi toate păcatele posibile.

4. Să ai o inimă plină de regret. Apropierea de scaunul Spovedaniei înseamnă un pas spre Dumnezeu. Lepădarea de păcate şi de patimi trebuie făcută însă cu străpungerea inimii, cu regret pentru răul pe care l-ai săvârşit, cu dorinţa de a vindeca rănile din sufletul tău, care-L întristează pe Hristos. Modelul de pocăinţă este vameşul din parabola Mântuitorului. Aşadar, smerenia, pocăinţa, privirea înspre pământ, realismul pentru neputinţa sufletului tău, conştiinţa păcătuirii, dar şi speranţa iertării, dorul după virtute, făgăduinţa de a păstra lumina în suflet, toate acestea sunt necesare pentru o spovedanie sinceră. Vindecarea de păcat înseamnă lepădarea lui dar şi o perpetuă atenţie pentru a nu cădea din nou în acelaşi întuneric. Părintele duhovnic trebuie să audă ce este putred şi rău, nu ceea ce este bun. Spovedania nu este povestea vieţii noastre, ci examenul de extirpare a păcatului şi a răului din sufletul nostru.

5. Fii concis. În timpul spovedaniei, toate păcatele trebuie descrise pe scurt, fără a apela la circumstanţe şi amintiri colaterale, sau în amănunte particulare. Părintele duhovnic poate pune întrebări pentru a vedea gravitatea păcatului. Totuşi mărturisirea nu trebuie să fii prea general, pentru a permite duhovnicului să vadă amplitudinea şi înrădăcinarea omului în păcat, sau dimpotrivă.

6. Fii clar. Nu încerca să eufemizezi sau să spui unui păcat altfel decât se numeşte el. Expresii de genul “am fost ispitit”, “am căzut” etc., nu înseamnă nimic în iconomia examenului şi a iertării.

7. Spovedeşte-te complet. Este important să spui toate păcatele, fără a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arăta bine la chestionar, ci de a scăpa de păcate şi de a afla adevărul despre noi. Este inutil să mergi la doctor fără să-i spui şi să-i arăţi ce te doare, ci altceva. A ascunde adevăratele simptome este echivalent cu perpetuarea bolii şi cu agravarea ei. A omite un păcat înseamnă că spovedania este incompletă.

8. Primeşte canonul cu credincioşie şi împlineşte-l. Epitimia sau canonul nu este nicidecum o pedeapsă pentru păcat, ci un medicament care alinează durerea şi vindecă rănile interioare ale sufletului. De obicei canonul trebuie să fie proporţional cu păcatul: rugăciuni, milostenie, metanii, post etc. Canonul poate fi şi oprirea temporară de la Sfânta Împărtăşanie, dacă gravitatea păcatelor o cere. Canonul este o realitate flexibilă, care depinde de la caz la caz, şi este destinat accentuării atenţiei penitentului la adevărata viaţă duhovnicească.

9. Spovedania este un nou început. Păcatele mărturisite sunt iertate de Dumnezeu, dar rănile pe care le-au cauzat sufletului rămân în suflet. Ele trebuie vindecate prin rugăciune şi canon, dar şi printr-o prezenţă ritmică şi atentă la scaunul de spovedanie, pentru a eradica rădăcinile şi prilejurile de păcatuire. A trata păcatul fără a lua în considerare izvorul lui, este echivalent cu a trata efectele, fără a înlătura cauza bolii. Spovedania nu este un sfârşit, ci un început de viaţă nouă. Pocăinţa (“metanoia”) înseamnă “schimbarea minţii”, a modului de viaţă şi al felului de a simţi, în colaborare strânsă cu harul lui Dumnezeu.

10. Spovedania este o realitate care trebuie repetată frecvent. Pentru a curăţa sistematic sufletul şi pentru a creşte spiritual, omul are nevoie de Spovedanie, cum are nevoie de spălarea trupului. Odată cu abandonarea vechilor păcate, omul devine mai atent şi la nuanţele întunecate ale vieţii, spovedeşte nu numai faptele rele, ci gândurile, intenţiile, ideile, care ar putea aduce întuneric în viaţa sa. Aşa că un om cu o viaţă spirituală avansată, odată cu smerenia, întăreşte şi aprofundează spovedania, ca întâlnire cu Dumnezeu şi ca bilanţ interior al sufletului până la judecata lui Dumnezeu.

SFÂNTA TAINĂ A SPOVEDANII

Cine poate spovedi sau primi mărturisirea păcatelor?

Numai acela care are puterea și dreptul de a dezlega, adică episcopul și preotul, căci numai apostolilor și urmașilor lor, episcopii și preoții, le-a dat Hristos puterea și porunca de a lega și a dezlega păcatele oamenilor (Matei 18,18; Ioan, 20, 21-23). Canonul 102 Trulan prevede obligația preoților de a cerceta felul greșelilor mărturisite, pentru a prescrie leacuri potrivite.

Preotul deține această putere în virtutea harului hirotoniei în treapta de preot, iar dreptul de a pune în lucrare această putere îl are prin hirotesia în duhovnic. Este bine să nu schimbăm duhovnicul decât la caz de mare nevoie, de pildă când se schimbă preotul sau când ne mutăm în altă parohie.

Cine trebuie să se spovedească?

Toți trebuie să ne spovedim, chiar și aceia cărora ni se pare că nu greșim și nu păcătuim cu nimic. Așa ne învață Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El credincios este și drept ca să ne ierte nouă păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea" (I Ioan 1, 8-9).

Mai cu seamă bolnavii să se îngrijească a se spovedi și împărtăși, pentru ca sfârșitul să nu-i prindă fără de veste, nepregătiți, adică nespovediți și negrijiți.

Cum trebuie făcută mărturisirea păcatelor, adică spovedania?

Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie:

a) Completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârșite după botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, și să nu ascundă nimic din cele făptuite;

b) Sinceră și făcută de bunăvoie;

c) Secretă (făcută în taină);

d) Cu umilință și cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârșite și cu dorința sinceră de a nu le mai face. Simpla mărturisire sau înșirare a păcatelor fără pocăință adevărată și fără hotărâre de îndreptare nu aduce iertarea păcatelor, căci zice Domnul: „De nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel" (Luca 13, 5). Totul este ca, de la o mărturisire până la alta, creștinul să se ostenească a-și îndrepta cât mai mult viața, desăvârșindu-se mereu în virtute.

Când și de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?

Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de câte ori și oricând simțim nevoia de a ne ușura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului și nădejdea iertării. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât este mai bine.

De obicei însă spovedania este legată de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne învață să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al Sfintelor Paști, al Nașterii Domnului, al Sfintei - Marii și al Sfinților Apostoli. Cei mai înaintați în cuvioșie și în evlavie să se spovedească în fiecare lună, iar ceilalți, cel puțin o dată pe an, și anume în Postul Păresimilor. Dar să nu amânăm împlinirea acestei datorii creștinești abia în săptămâna cea din urmă a Postului, cum se întâmplă de obicei; căci atunci și preotul este ocupat cu săvârșirea sfintelor slujbe și nici vreme de ajuns nu ne mai rămâne pentru împlinirea canonului ce ni se va da. Ci din cea dintâi săptămână a Postului să alergăm la duhovnic și să ne spovedim, ca să ne rămână timp de îndreptare și de curățire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtășanii. Căci tot postul pentru aceea s-a și orânduit, fiind el vreme de pocăință și de îndreptare.

Care este locul cel mai potrivit unde se cuvine să se facă Mărturisirea?

Este biserica, și anume înaintea icoanei Mântuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică, pot fi spovediți acasă la ei.

Cum se face slujba Mărturisirii și a dezlegării păcatelor?

Preotul, îmbrăcat cu epitrahil și felon, zice obișnuitele rugăciuni începătoare, Psalmul 50 (psalmul mărturisirii și al pocăinței), troparele de umilință și apoi două molitve, în care roagă pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se spovedește. După aceasta, urmează mărturisirea păcatelor făcute de cel ce se spovedește, fie că acesta răspunde la întrebările puse de preot, fie că mărturisește singur păcatele sale. Apoi cel ce se spovedește pleacă capul sub epitrahil, iar preotul citește rugăciunea de dezlegare: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (N), și să-ți lase ție toate păcatele…". La sfârșit, dacă e cazul, duhovnicul rânduiește și canonul sau epitimia, după felul păcatelor săvârșite.

Ce sunt epitimiile sau canoanele de spovedanie?

Epitimiile (canonul sau certarea) sunt mijloace de pocăință rânduite de duhovnic celui care se spovedește, ca de pildă: rugăciuni, metanii, cercetarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, înfrânări de la mâncăruri sau fapte și altele. Cea mai aspră epitimie este oprirea de la împărtășire pentru un anumit timp. Epitimiile nu urmăresc pedepsirea păcătosului, ci ispășirea păcatelor și îndreptarea păcătosului; ele sunt ajutoare, exerciții de întărire în virtute și îndepărtare de la păcat.

Cu care altă Sfântă Taină e strâns legată Sfânta Taină a Pocăinței?

Cu Sfânta Taină a Împărtășanie, pentru că de regulă, împărtășirea fără spovedanie (mărturisire) nu se poate, iar cei ce se spovedesc o fac cu scopul de a se împărtăși.

Învățătura de credință creștin ortodoxă

GHID DE SPOVEDANIE

(SAU ÎNDREPTAR PENTRU MARTURISIREA PACATELOR)

SFÂNTA TAINĂ A POCĂINȚEI

Oamenii nu se pot mântui, nu pot intra în Împăția lui Dumnezeu daca nu se spovedesc și nu se împărtășesc. Mântuitorul Iisus Hristos când a fost pe pământ ne-a învățat acesteă Taină. Despre Marturisire e scris în Sfânta Scriptura: “Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte” (I Ioan 1, 9). Despre Sfânta Împărtășire Mântuitorul zice: “Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (Ioan 6, 53).

După Învierea Domnului Iisus diavolul nu mai are nici o putere asupra celor care cred în Mântuitorul. Diavolul are putere asupra omului prin păcate. Dacă marturisim pacatele scăpăm de ele și diavolul nu mai are nici o putere asupra noastra

Importața pocăinței este atât de mare încât orice îndemnuri spre o Pocăință mai serioasa nu pot fi decât binevenite. Redăm mai jos un mic îndreptar pentru mărturisirea păcatelor. Ne vom strădui să răspundem la 3 întrebari:

Care este folosul Pocăinței?
Ce cuprinde adevărata Pocăință?
Cum ne spovedim?

1 1. CARE ESTE FOLOSUL POCĂINȚEI?

Pocăința însemnă îndreptare, adică părerea de rău pentru păcatele făcute, mărturisirea și părăsirea lor. Roadele Pocăinței sunt mari: iertarea, mângâierea, salvarea din păcat și din moarte, recâștigarea Împărăției Cerurilor.

După cum este adevărat că nu este om fără de păcat, tot așa este de adevărat că nu este om care să se mântuiasca dacă nu se pocăiește, dacă nu-și mărturisește păcatele și nu se îndreaptă.

Care au fost primele cuvinte rostite de Mântuitorul Iisus pe pământ, când a început propovăduirea Evangheliei? „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1, 15). Cu aceleași cuvinte începe și Sfântul Ioan Botezătorul predica sa: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor” (Matei 3, 2).

La fel Apostolii și-au început învățătura după Rusalii, după ce au primit Duhul Sfânt. Apostolul Petru spune: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos” (Fapte 2, 38).

Încă din Vechiul Testament Dumnezeu spune prin gura proorocului Iezechil: “EU NU VOIESC MOARTEA PĂCĂTOSULUI, CI CA PĂCĂTOSUL SĂ SE ÎNTOARCĂ ȘI SĂ FIE VIU” (Iezechil 33, 11). Din aceste cuvinte reiese clar că omul se poate salva prin Pocăință. Și fără Sfânta Taină a Pocăinței nu ne putem mântui.

2. CE CUPRINDE ADEVARATA POCĂINȚĂ ?

Patru lucruri sunt absolut necesare :

1. REGRETUL , părerea de rău că ai păcătuit, că l-ai supărat pe Dumnezeu care ți-a dat viață și toate bunătățile. Regretul că ai călcat Poruncile Sale, poruncile vieții care te duc în Rai și te feresc de suferintță, de moarte, de iad, de diavolul.

Sunt nenumărate exemple în Sfânta Scriptură despre acest regret, această pocăință a oamenilor.

Psalmul 50 de pocăință, scris de David când a păcătuit cu nevasta lui Urie, e un exemplu grăitor: „Miluiește-mă Dumezeule după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea Mea... Că păcatul meu înaintea mea este pururea...” (Psalmul 50, 1-4).

În Noul Testament ne amintim de minunata pildă dată de Iisus cu fiul risipitor. El și-a revenit în sine, spune Scriptura, a venit acasă și a spus tatălui său: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primește-mă ca pe unul din argații tăi” (Luca 15, 18-19).

2. PĂRĂSIREA PACATULUI. Nu-i suficient să-ți pară rău că ai păcătuit. Trebuie să părăsești imediat păcatele, prieteniile rele și ocaziile care te duc la păcat. În această privință Iisus spune femeii prinse în adulter: „Vezi, să nu mai păcătuiești” (Ioan 8, 11). Slăbănogului vindecat după o boala de 38 de ani îi spune: „Vezi să nu mai păcătuiești ca să nu ți se întâmple ție ceva și mai rău” (Ioan 5, 15).

Nu-i suficient pentru o adevărată pocăință nici părerea de rău pentru păcatele făcute, nici părăsirea lor ci este de neapărată trebuință și MĂRTURISIREA PĂCATELOR.

3. MĂRTURISIREA PĂCATELOR ȘI DEZLEGAREA LOR. Mărturisirea păcatelor se face în fața lui Dumnezeu. Lui ai greșit și Lui trebuie să-i mărturisești păcatele. Dar această mărturisire se face sub rânduiala lui Dumnezeu, adică la biserică, sub epitrafirul preotului, având ca martor preotul.

Iisus a dat dezlegare de păcate tuturor păcătoșilor care au mers la el. Și tâlharul care în ultimul moment, pe cruce și-a cerut iertare, a fost mântuit. Dar Iisus dupa Înviere și Înăltare a lăsat această putere de a dezlega păcatele Apostolilor și urmașilor lor, episcopilor și preoților. El a spus aceste cuvinte: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi... Luați Duh Sfânt: „CĂRORA LE VEȚI IERTA PĂCATELE LE VOR FI IERTATE ȘI CĂRORA LE VEȚI ȚINE VOR FI ȚINUTE” (Ioan 20, 21-23).

Creștinul trebuie să aibă conștiința că se mărturisește în fața lui Dumnezeu, dar având ca martor preotul prin care primește dezlegare de păcate. Sunt mulți creștini care nu se mărturisesc spunând că și preotul e om păcătos. E adevărat că și preotul e om păcătos pentru că „nu este om care să fie viu și să nu greșească”, dar așa a binevoit Dumnezeu să ne dea dezlegare nu prin îngeri, ci prin preoții sfințiți, care au acest har special al Preoției.

Apostolul Ioan spune: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte” (I Ioan 1, 9). Apostolul Iacob spune: „Mărturisiți-vă unii altora păcatele” (Iacob 5, 16). Unii creștini pornind de la aceste cuvinte cred că te poți mărturisi oricui, nu numai preotului. Nu este așa pentru că Iisus a dat putere doar Apostolilor să dezlege păcatele.

Iisus a zis: „Cine nu ascultă de Biserică să-ți fie ție ca un păgân și ca un vameș” (Matei 18, 17). Deci trebuie să ascultăm de Biserică, de Canoanele Apostolilor, ale Sfinților Părinți. Iisus a spus catre Apostoli: „Cel care vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine” (Luca 10, 16).

Apostolul Pavel spune: „Să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune,FĂRĂ SĂ PĂRĂSIM BISERICA NOASTRĂ, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători facându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeți că se apropie ZIUA aceea căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoștință de adevăr, nu mai rămâne pentru păcate nici o jertfă, ci o înfricoșătoare așteptare a judecății și iuțimea focului care va mistui pe cei potrivnici. Cine a călcat legea lui Moise este ucis fără de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; gândiți-vă, cu cât mai aspră va fi pedeapsa cuvenită celui care a călcat în picioare cuvântul Fiul lui Dumnezeu și i-a necinstit sângele Testamentului cu care s-a sfințit și a făcut de ocara Duhul harului” (Evrei 10, 24-29).

Din aceste cuvinte se înțelege că nu trebuie să părăsim Biserica noastră. Și în același timp ce grave sunt păcatele noastre, ale creștinilor. De aceea Sfinții Părinți dau Canoane de 5-10, 15-20 de ani de pocăință pentru pacate.

Iisus spune: „Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel ce va sa fie” (Matei 12, 31-32).

Iată, deci, că unii confrați de-ai noștri care vor sa fie „pocăiți” și își zic „pocăiți” se lasă de unele păcate mai mici și cad în cele fără de iertare, pentru că hulind Biserica lăsată de Iisus, hulesc Duhul Sfânt; hulind pe Maica Domnului, hulesc Duhul Sfânt, pentru că Sfânta Fecioară Maria era „plină de Duh Sfânt” și Duhul Sfânt „a umbrit-o” ca să-L nască pe Iisus (Luca 1); hulind Sfintele Taine hulesc Duhul Sfânt. Toate Tainele: PREOȚIA, BOTEZUL, MIRUL, CUNUNIA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂȘANIA, MASLUL se săvârșesc de catre DUHUL SFÂNT, prin preoți, către credincioăi, în Biserică. Și iată cum satana îi bagă pe „pocăiți” într-o capcană din care nu mai pot ieși. Adevarata pocăință au știut-o toți creștinii de 2000 de ani. Ea însemnă să te lași de rele, nu să părăsești Biserica și să hulești Sfintele Taine și să asculți pe proorocii mincinoși.

Chiar dacă regreți greșelile și dacă le părăsești și dacă le mărturisești, totuși nu este suficient pentru o adevărată Pocăință. Ce mai trebuie? E necesară PRACTICAREA PORUNCILOR LUI DUMNEZEU.

4. PRACTICAREA PORUNCILOR ȘI CANONUL. Adică: n-ai fost la Biserică ? De acum încolo, mergi. Ai suduit și nu L-ai lăudat pe Dumnezeu? De acum cântă și laudă pe Dumnezeu. Ai citit tot felul de cărți si Sfânta Scriptură n-ai citit-o? De acum citește-o. Ai furat, ai dorit câștig fără muncă? De acum lucrează cinstit și nu face nici o nedreptate. Ai desfrânat? De acum trăiește în post, castitate, înfrânare. Ai fost trufaș? De acum fii modest, ș.a.m.d.

Trebuie să observăm că toți câți au mers la Iisus și-au schimbat viața. Niciunul n-a mai stat în mocirla păcatelor. La fel și azi, cel ce vine la Iisus prin preot, prin Biserică, trebuie să-și schimbe viața și să practice zilnic poruncile vieții, poruncile lui Iisus. Iisus ne cere să-l urmăm: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Sfântul Ioan Botezatorul spune: „Faceți roade vrednice de pocăință... Orice pom care nu aduce roadă bună, se taie și se aruncă în foc” (Luca 3, 8-9). Apostolul Pavel zice: „Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul, și de ce este necurat nu vă atingeți și Eu vă voi primi pe voi” (II Cor. 6, 17).

Iisus a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi și vom veni la El și ne vom face locaș la el” (Ioan 14, 23). VAMEȘUL ZAHEU, CÂND S-A ÎNTORS LA DUMNEZEU A ZIS: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Și-a luat singur canon.

Evanghelistul Luca spune: „Și au sosit în acel timp unii care-L vesteau despre galileenii al caror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Și El, răspunzând le-a zis: „Credeți, oare, că acești galileeni au fost ei mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, că au patimit acestea? Vă spun: nu! Ci, dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel” (Luca 13, 1-3).

. 3. CUM NE MĂRTURISIM PĂCATELE ?

Ca să ne mărturisim păcatele cum se cuvine, cu credință, cu nădejde, cu durere, trebuie să medităm la pedepsele cumplite pe care le aduce păcatul cu sine după cum e scris: „și pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit aduce moarte” (Iacob 1, 15).

Să ne gândim că Dumnezeu nu a cruțat pe îngerii neascultători și au ajuns diavoli, care se chinuiesc în veci. Să ne amintim ce grele suferințe au venit asupra oamenilor prin păcatul lui Adam și Eva. Apoi pierirea oamenilor prin potop. Nimicirea Sodomei și Gomorei cu foc din cer, războaiele, epidemiile, revoluțiile și alte mari dezastre sunt urmarea păcatelor. Și ce este mai important - chinurile veșnice în iad, chinuri mult mai grozave decât orice suferință pe pamânt.

Cei ce nu și-au mărturisit păcatele și nu s-au îndreptat vor auzi la judecata de apoi condamnarea: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolilor și îngerilor lui” (Matei 24, 45).

CE ESTE PĂCATUL ? Păcatul este călcarea poruncii lui Dumnezeu cu știință și cu voie liberă.

FELURILE PĂCATELOR

Păcatele sunt de trei feluri: păcate capitale, păcate strigătoare la cer și păcate împotriva Duhului Sfânt.

PĂCATELE CAPITALE sunt: TRUFIA, IUBIREA DE ARGINT, DESFRÂNAREA, PIZMA, LACOMIA, MÂNIA si LENEA.

PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT sunt: păcatele împotriva CREDINȚEI, NADEJDII și DRAGOSTEI. Aceste virtuți creștine sunt lucrări ale Duhului Sfânt în om. De aceea păcatele împotriva lor se numesc PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT. Păcate împotriva CREDINȚEI sunt: NECREDINȚA (ATEISMUL) și CREDINȚA GREȘITĂ (EREZIA și IDOLATRIA). Păcate împotriva NĂDEJDII sunt: DEZNĂDEJDEA CĂ DUMNEZEU NU TE IARTĂ și NU TE AJUTĂ și NĂDEJDEA GREȘITĂ CĂ DUMNEZEU IARTĂ ORICUM, ȘI FĂRĂ SĂ PĂRĂȘESTI PĂCATUL. Păcate împotriva IUBIRII sunt: URA și PIZMA împotriva aproapelui pentru sporul lui în fapte bune.

PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER sunt:

UCIDEREA, AVORTUL ;
SODOMIA (DESFRÂUL ÎMPOTRIVA FIRII);
ASUPRIREA VĂDUVELOR, ORFANILOR ȘI SĂRACILOR ;
OPRIREA PLĂȚII LUCRĂTORILOR;
BATJOCORIREA PĂRINȚILOR.

Aceste păcate cer pedeapsa încă din lumea aceasta. Ele tind să nimicească viața, firea omului.

Iisus a spus: „De vrei să intri în viață, ține poruncile” (Matei 19, 17). Iată, deci, că dacă vrem să dobândim raiul, trebuie să ținem CELE 10 PORUNCI.

Cele 10 porunci le aflam în Sfânta Scriptură în cartea Ieșirea cap. 20 și Deuteronom cap.5.

Primele 4 porunci se referă la Dumnezeu, iar celelalte se referă la aproapele nostru.

DECALOGUL (CELE 10 PORUNCI)

EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU, SĂ NU AI ALȚI DUMNEZEI AFARĂ DE MINE!
SĂ NU-ȚI FACI CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMĂNARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PĂMÂNT ȘI SĂ NU TE ÎNCHINI LUI!
SĂ NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN DEȘERT!
ADU-ȚI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI ȘI O SFINȚEȘTE PE EA!
CINSTEȘTE PE TATĂL TĂU ȘI PE MAMA TA CA SĂ-ȚI FIE BINE ȘI SĂ TRĂIEȘTI MULȚI ANI PE PAMÂNT!
SĂ NU UCIZI!
SĂ NU FII DESFRÂNAT!
SĂ NU FURI!
SĂ NU MINȚI!
SĂ NU POFTEȘTI CE ESTE AL ALTUIA!

Toate cele 10 Porunci se cuprind în porunca iubirii: să iubim pe Dumnezeu și pe oameni.

Pentru o mărturisire mai ușoară putem să ne gândim în primul rând la PORUNCA IUBIRII și la toate CELE 10 PORUNCI. Păcatele capitale, păcatele strigătoare la cer și păcatele împotriva Duhului Sfânt le putem introduce tot la cele 10 Porunci, astfel:

PACATELE CAPITALE:

TRUFIA la porunca iubirii și la Porunca a 6: Să nu ucizi;
AVARIȚIA la Porunca a 8: Să nu furi;
DESFRÂNAREA la Porunca a 7; Să nu fii desfrânat;
PIZMA la Porunca iubirii;
LĂCOMIA la Porunca a 8: Să nu furi;
MÂNIA la Porunca a 6: Să nu ucizi;
LENEA la Porunca a 8: Să nu furi.

PĂCATELE STRIGĂTOARE LA CER:

UCIDEREA la Porunca a 6: SĂ nu ucizi;
SODOMIA la Porunca a 7: Să nu fii desfrânat;
ASUPRIREA SĂRACILOR ȘI NEPLATA LUCRĂTORILOR la Porunca a 8: Să nu furi;
BATJOCORIREA PĂRINȚILOR la Porunca a 5: Cinstește-ți părinții! PĂCATELE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT intră la PORUNCA IUBIRII DE DUMNEZEU ȘI DE OAMENI.

Păcatele după gravitate se pot împărți în doua :

1. Păcate de moarte, pedepsite în Legea Veche prin moarte.

2. Păcate ușoare ce se iartă fără canon. Prin ele nu pierdem legătura de har cu Dumnezeu.

Există și păcat prin complicitate. COMPLICITATEA LA PĂCATUL ALTUIA este când ai influențat pe cineva să păcătuiască prin exemplul tău, prin cuvinte sau ai fost de acord cu el sau ai putut să-l oprești si nu l-ai oprit. Despre aceasta e scris: „Cine știe să facă binele și nu-l face păcat are” (Iacob 4, 17).

Iisus spune: „Cine va sminti pe vreunul dintre aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să-și lege de gât o piatră de moară si sa fie aruncat în adâncul mării. Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 6-7).

PREOTUL DUHOVNIC este preotul care primește un har special printr-o rugăciune a episcopului, pentru a spovedi pe credincioși.

Oamenii caută duhovnici buni. Ei sunt din ce în ce mai rari. Dar trebuie să spunem că nici un duhovnic, oricât ar fi de mare, nu este desăvârșit. Spunem aceasta pornind de la urmatoarele considerente:

sufletul omului e creat după chipul lui Dumnezeu;
orice om este un univers greu de cunoscut, greu de sondat;
omul nu se cunoaște bine nici pe el însuși, cu atât mai mult pe altul;
oricât l-ar întreba duhovnicul pe creștin în ce privință a păcătuit, nu nimerește totdeauna locul rănit de diavol ;

Omul citind Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți și diverse cărți își poate da seama de anumite aspecte și atitudini din viață în care a greșit. De aceea spune Apostolul Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine însuși...” (I Cor. 11, 28). Cu alte cuvinte, te ajută preotul prin întrebări și cu răbdare să faci o mărturisire, o spovedanie bună, dar efortul cel mai mare trebuie să-l faci tu prin rugăciunea și cercetarea faptelor sufletului tău, raportat la poruncile Domnului.

E bine să ai preotul tău din parohie, duhovnic și pe care să-l asculți. Dar și aici poate fi un neajuns. Adică poate și el e unilateral, are niște preferințe, poate are și el niște păcate și e mai îngăduitor cu ele la fiii săi duhovnicești. De aceea mulți creștini, cel puțin o dată în viață caută să se spovedească și la mânăstiri, la mari duhovnici, la mari îndrumători în cele sufletești.

CANONUL

Preotul dă canon când te spovedeăti. De exemplu: să nu te împărtășești 5-10-20 de ani; să postești, să faci mătănii; să dai ceva de pomană; să citești Sfânta Scriptură; să citești anumite rugăciuni etc.

Canonul te ajută să te îndrepți și să-ți dai seama de gravitatea păcatului ce l-ai făcut.

Preotul știe și creștinul trebuie să știe că trebuie să practice virtutea, opusă păcatului sau viciului pe care-l are: lenea să fie biruită prin muncă, desfrânarea prin înfrânare, mânia prin blândețe, ura prin iubire, zgârcenia prin dărnicie, trufia prin smerenie etc.

După Spovedanie, preotul îți spune ce canon să faci. Apoi rostește rugăciunea de dezlegare a păcatelor. Oricine a mers la Iisus a primit dezlegarea păcatelor. De aceea oricine vine cu inimă înfrântă la biserică și se mărturisește, i se dă dezlegarea de păcate prin preot.

MIC ÎNDREPTAR PENTRU MĂRTURISIREA PĂCATELOR

Preotul poate întreba și credinciosul se poate mărturisi după acest îndreptar, după Porunca Iubirii, după cele 10 Porunci. E adevarat că unii Sfinți Părinți micșorează anii de canon cu anumite condiții. De exemplu Sfântul Ioan postitorul arată că dacă omul e tânăr, dacă a părăsit păcatul de mult, dacă e hotărât să postească mai mult, să facă mătănii mai multe, să facă milostenii mai multe etc. i se scad din anii de pocăință.

PORUNCA IUBIRII:

„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 37-38).

SĂ IUBEȘTI PE DUMNEZEU. În această poruncă se cuprind primele patru Porunci din Decalog.

PORUNCA I

EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU, SĂ NU AI ALȚI DUMNEZEI AFARĂ DE MINE!

LEGAT DE ACESTE PORUNCI mărturisește dacă AI FĂCUT URMĂTOARELE PĂCATE :

n-am iubit pe Dumnezeu din tot sufletul meu și din toată puterea mea, ca fiind Creatorul si Ocrotitorul meu ;
n-am crezut în Dumnezeu. Am fost ateu;
am scris, am vorbit și am susținut că nu este Dumnezeu. M-am unit și am susținut pe atei. Nu i-am mustrat;
am avut îndoieli de credință
am crezut în idoli;
nu mi-am pus toată încrederea în Dumnezeu;
n-am cinstit pe Dumnezeu, Biserica Sa, Sfinții Săi după cuviință;
n-am consacrat lui Dumnezeu cele mai alese simțăminte, gânduri și fapte, cum i s-ar cuveni;
am crezut în soartă, în noroc și nu în Pronie, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu;
m-am încrezut în mine și în forțele mele și nu în Dumnezeu, după cum e scris că, spre sfârșitul lumii oamenii se vor face pe sine dumnezei ;
mi-a plăcut să fiu laudat, să mi se plece lumea, deși tot ce am e de la Dumnezeu ;
n-am mărturisit și nu știu CREZUL ;
n-am citit Sfintele Scripturi și nu cunosc Poruncile Domnului, n-am învățat religie deși știu să citesc și am citit multe cărți;
n-am crezut în Sfânta Treime, în Rai și iad, în judecata obștească, în învierea morților, în Sfintele Taine;
am ispitit pe Dumnezeu, cerând minuni și semne fără să fie de trebuință;
am citit cărți eretice sau pornografice ;
am vândut sau cumpărat harul lui Dumnezeu cu bani;
am tăgăduit că sunt creștin și cred în Dumnezeu ;
n-am ajutat Biserica și n-am adus daruri din cele ce mi-a dat Dumnezeu;
n-am mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale;
am judecat, am urât, m-am ridicat împotriva lui Dumnezeu ;
m-am împărtășit fără să cunosc bine învățăturile lui Iisus și fără pocăință;
mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu;
am crezut greșit că oricât aș păcătui, Dumnezeu mă iartă și fără să mă îndrept;
am hotărât să păcătuiesc până voi putea apoi să mă pocăiesc;
m-am lepădat de Dumnezeu când a trebuit să sufăr pentru credință;
n-am respectat Canoanele și rânduielile Bisericii;
am susținut și crezut că toate religiile sunt bune;
am mers la adunările ereticilor și sectanților;
am dat pildă și sfaturi și am ajutat să facă și alții aceste păcate și putând să le opresc nu le-am oprit.

PORUNCA A II-A

SĂNU-ȚI FACI ȚIE CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMĂNARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PĂMÂNT ȘI SĂ NU TE ÎNCHINI LUI!

mi-am pus nădejdea în bani și în oameni ;
am iubit, am cinstit și mi-am petrec vremea cu plăceri trupești, fotbal, mașini și diferite ocupații sau lucruri, uitând de Dumnezeu, ceea ce este tot o închinare la idoli;
am confundat idolii cu icoanele, după învățăturile ereticilor și n-am cinstit după cuviință icoanele făcute în Biserică după porunca lui Dumnezeu (Iesire 25, 30);
am apelat la vrăjitori, ghicitori, magi, spiritiști și mulți alții care lucrează cu puterea diavolului și n-am respectat porunca Domnului: “Bărbatul sau femeia de vor chema morși sau de vor vrăji să moară neapărat; cu pietre să fie uciși, că sângele lor este asupra lor” (Levitic 20,27);
am făcut vrăji sau am chemat duhurile morților;
am cinstit creația în locul Creatorului;
am purtat grijă pentru materie și lucrurile lumești, mai mult decât pentru credință, pentru Dumnezeu;
am fost lacom. „Lăcomia este închinare la idoli” (Col. 3, 5);
m-am îmbuibat după cum e scris: „Pântecele este Dumnezeul lor” (Filip. 3, 19);
am o evlavie fățarnică și nu adevărata;
mă ocup de lucruri superficiale și uit „de cele mai cu greutate ale legii: judecată, mila și credință” (Matei 23, 23) ;
cred în nălucirile viselor;
sunt pătimaș și iubitor de plăceri și am întipărite în minte și inimă chipul idolilor și patimilor mele;
am devenit robul hainelor, al luxului, al aprecierii oamenilor;
am dat pildă, sfat și ajutor să facă și alții aceste păcate, am putut să le opresc și nu le-am oprit;

PORUNCA A III-A

SĂ NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN DEȘERT!

am hulit pe Dumnezeu ;
la boală, suferință și încercări am cârtit împotriva lui Dumnezeu ca fiind nedrept ;
am hulit Sfinții și Biserica ;
am hulit pe slujitorii Bisericii;
am înjurat;
am blestemat;
am facut jurământ și l-am călcat;
am făcut jurământ strâmb la judecată;
am dat făgăduințe lui Dumnezeu și nu le-am ținut;
am jurat cu ușurință sau am zis „Zău” mereu;
am folosit la petreceri glume și cuvinte din Scriptură;
am spus că în Scriptură sunt basme sau lucruri care se împotrivesc unele altora;
am dat pildă, îndemn și ajutor să facă și alții aceste păcate;
am putut să le opresc și nu le-am oprit;

PORUNCA A IV-A

ADU-ȚI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI ȘI O SFINȚEȘTE PE EA!

am lucrat în zi de Duminică și în sărbători;
am lipsit de la Sfânta Liturghie în zi de Duminică și sărbători;
am fost la Biserică dar nu am fost atent la rugăciuni;
am mers la Biserică cu haine deosebite, ca să atrag atenția;
am făcut deranj în timpul slujbei;
am fost la concursuri sportive, la film, la teatru, la pescuit, la distracție etc. și am lipsit de la Biserică în vremea Sfintei Liturghii ;
nu mă îngrijesc de suflet;
nu mă rog și n-am citit sfânta Scriptură, deși știu să citesc;
m-am unit cu ereticii, cu sâmbătarii ăi am ținut sâmbăta în loc de Duminică, deși Scriptura spune că Sabatul a fost pentru evrei, pentru că sâmbăta i-a eliberat Dumnezeu din Egipt, iar pentru creștini Ziua Domnului e Duminica pentru ca Duminica a înviat Iisus și ne-a eliberat de moarte și de diavolul;
n-am ținut nici o sărbătoare, înțelegând greșit Scriptura;
am dat pildă, îndemn și ajutor să facă și alții aceste păcate;
am putut să le opresc și nu le-am oprit;

URMĂTOARELE 6 PORUNCI CUPRIND:

IUBIREA APROAPELUI

„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 38)

Iubirea se manifestă prin fapte: faptele milei trupești și sufletești.

FAPTELE MILEI TRUPEȘTI:

n-am săturat pe cel flămând și însetat, după posibilitățile mele;
n-am îmbrăcat pe cel gol;
n-am primit pe cel străin;
n-am cercetat și îngrijit pe cel bolnav;
n-am cercetat pe cel în temniță etc.

FAPTELE MILEI SUFLETEȘTI :

n-am îndreptat pe cel ce greșește ;
n-am învățat pe cel ce nu știe și n-am spus adevărul ;
n-am sfătuit pe cel ce stă la îndoială;
nu m-am rugat pentru aproapele;
n-am mângâiat pe cel întristat;

Iisus ne învață că dacă slujim un semen al nostru Lui îi slujim: „Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Mt. 25, 35-36).

PORUNCA A V-A

CINSTEȘTE PE TATĂL ȘI PE MAMA TA, CA SĂ-ȚI FIE ȚIE BINE ȘI MULȚI ANI SĂ TRĂIEȘTI PE PĂMÂNT!

n-am cinstit părinții , nu-i ascult și nu mă rog pentru ei;
n-am recunoștință pentru ei;
nu am crescut copiii în frică de Dumnezeu;
nu i-am certat pe copii;
i-am lăsat de capul lor;
n-am ascultat de preot, de nași, de învățători, de cârmuitori și de toți câți au rol asemanator cu părinții;
n-am cinstit cum se cuvine pe binefăcătorii mei ;
am căsătorit copiii fără voia lor ;
n-am avut grijă de copii să învețe o meserie;
ca soț mă port aspru cu soția și o chinuiesc;
ca soție nu-mi cinstesc bărbatul și-l îndemn la rele;
ca dregător, director, patron, șef, funcționar m-am purtat aspru cu subalternii. Nu am fost atent la necazurile lor și nu i-am ajutat și nu i-am învățat după posibilitățile pe care le-am avut, nu i-am îndemnat spre credință și Biserică. M-am purtat ca un stăpân, nu ca un frate al lor;
am dat pildă, am sfătuit și ajutat și pe alții să facă aceste păcate;
am putut să le opresc și nu le-am oprit;

PORUNCA A VI-A

SĂ NU UCIZI!

am ucis alt om cu mâna, cu otrava, cu îndemnul sau cu alte mijloace (CANON: OPRIREA DE LA ÎMPĂRTAȘANIE 25 DE ANI);
am avortat (CANON: 25 DE ANI, PESTE 10 AVORTURI CANON TOATĂ VIAȚA);
am ucis fără voie (canon 10 ani);
am ucis sufletește, îndemnând pe altul la păcat, după cum e scris: „cea care trăiește în desfătări, deși vie, este moartă” (I Tim. 5, 6);
am ucis sufletește pe altul răspândind învățături ateiste sau eretice;
am ucis sufletește pe altul dând exemplu de nepăsare în cele sufletești și îndemnându-i la distracții, neglijând Biserica și meditația la viața veșnică;
am fost sminteală pentru alții cu viața mea ticăloasă;
la vreme de boală, de epidemie știind că sunt contaminat m-am alăturat altora și i-am molipsit;
am avut gânduri de sinucidere;
m-am aruncat în primejdie fără să fie necesar;
m-am mâniat;
m-am bătut;
am pizmuit pe altul;
am urât pe fratele meu uitând că „cine urăște pe fratele său este ucigaș de oameni” (I Ioan 3, 15);
nu mi-am cerut iertare de la cel pe care l-am vătămat;
am dorit răul altuia și m-am bucurat de răul altuia;
am cânștigat și creat psihoză de război, de ură interetnică și interconfesională, am provocat ceartă între oameni;
m-am răzbunat singur;
am alungat pe sărmani cu vorbe urâte;
am luat apărarea celor răi;
am iscat ceartă și sminteală;
am mustrat pe altul pe nedrept, din mânie;
am ajuns preot, dascăl, doctor, inginer, avocat, dregător etc. fără să fiu vrednic;
am suferit de pe urma îmbuibării, a fumatului, a beției, a plăcerii trupești, a neodihnei, a istovirii și a altor abuzuri;
am istovit pe altul prin muncă exagerată și i-am grăbit sfârșitul;
am supărat pe altul mereu și i-am scurtat viața;
am lăsat pe altul să moară de foame și nu i-am dat de lucru deși am putut;
am ponegrit, am clevetit pe altul și l-am înjosit ca persoană în fața altora;
m-am trufit și am făcut viața insuportabilă pentru mine și pentru cei din jur;
am dat pildă, am sfătuit și ajutat și pe alții să facă aceste păcate;
am putut să le opresc și nu le-am oprit;

PORUNCA A VII-A

SĂ NU FII DESFRÂNAT!

mi-am stricat fecioria înainte de cununie (canon 7 ani) ;
fiind căsătorit m-am culcat cu altă femeie (canon 14 ani);
am făcut sodomie (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie canon 20 de ani);
n-am postit ;
m-am îmbătat, fumez ;
m-am culcat cu soțul, soția în post și în sărbători;
am stat necununat mai mulți ani;
am desfrânat cu dobitoace;
am facut onanie, mi-am făcut poftele singur sau cu alții, aruncând samânța la diavol;
am avut gânduri spurcate față de alte persoane;
am făcut glume și am cântat cântece de desfrânare;
m-am îmbrăcat, m-am împodobit și m-am vopsit ca să atrag la păcat pe alții;
am citit cărți pornografice. Am văzut filme și poze pornografice;
am dansat necuviincios;
am fost la vrăjitor, m-am rugat la diavol să-mi scoată femeie înainte să păcătuiesc;
am dat pildă, am sfătuit și ajutat și pe alții să facă aceste păcate;
am putut să le opresc și nu le-am oprit;

PORUNCA A VIII-A

SĂ NU FURI!

n-am muncit cinstit pentru pâinea pe care o mănânc;
am dorit câștig fără muncă;
am furat prin acte, prin diferite tertipuri;
am furat de mai multe ori valori mari;
am fost leneș;
am înșelat la cântar;
am luat camătă mare;
am cumpărat lucru furat;
am oprit plata lucrătorilor; nu i-am plătit după merit;
am iubit banii și averea, vrând să fiu bogat;
am luat bani, mită pentru lucruri pe care eram dator să le fac în cadrul serviciului;
n-am întors lucrul împrumutat;
am primit plată pentru serviciu și nu mi-am făcut datoria;
am cerșit deși am putut să lucrez;
am găsit lucruri pierdute și nu le-am dat înapoi;
m-am lenevit și nu m-am îngrijit de Biserică, familie, școală, societate, întreprindere, oameni, peste care am fost pus responsabil, șef;
am luat sau am dat daruri pentru judecată strâmbă;
am vândut marfă proastă în loc de bună;
am cumpărat marfă mai ieftină decât valoarea ei;
am vândut marfă mai scump decât prețuia;
m-am înțeles cu alții ca să vând cu preț nedrept;
n-am vândut cum mi-a poruncit stăpânul;
n-am dat socoteală cinstită tovarășilor mei;
am mințit că sunt sărac și dau faliment ca să obțin câștig;
am jucat cărți;
am pricinuit pagubă în averea altuia;
am mutat hotarul țarinei;
am luat din averea bisericii, a statului, a școlii etc.;
am dat pildă, am sfătuit și ajutat și pe alții să facă aceste păcate;
am putut să le opresc și nu le-am oprit;

PORUNCA A XI-A

SĂ NU MINȚI!

am mințit ;
folosesc viclenia;
am adăugat sau am scos din cuvintele altuia și le-am schimbat înțelesul;
am depus mărturie mincinoasă;
am pârât pe nedrept;
am vorbit cu două înțelesuri ca să înșel;
am ascuns minciuna sub chipul prieteniei, ca să înșel;
am lingușit pe altul și l-am lăudat pentru însușiri pe care nu le are, ca să obțin foloase;
am fost fățarnic, ipocrit; una am gândit și alta am spus;
am calomniat, am pus pe seama altora greșeli pe care nu le au;
mi-am bătut joc și am criticat pe cei cu defecte din naștere;
am judecat nedrept pentru daruri și am sprijinit să ocupe o funcție cel ce nu merita, iar pe altul care merita l-am împiedicat;
am osândit, am purtat vești și vorbe necontrolate, despre alții, am bârfit și am clevetit, am încurajat pe bârfitori;
am susținut minciuni, erori în locul adevărului din dorința de a părea învățat, pentru trufie sau pentru foloase materiale;
am dat pildă, am îndemnat și ajutat și pe alții să facă aceste păcate;
am putut să le opresc și nu le-am oprit;

PORUNCA A X-A

SĂ NU POFTEȘTI CE ESTE AL ALTUIA!

am dorit și am poftit în inima mea femeia altuia ;
am dorit mașina, averea, situația altuia;
am dorit inteligența, priceperea, funcția altuia, uitând că fiecare om are un dar și un amar și cui i s-a dat mult i se și cere mult de către Bunul Dumnezeu.

Toate acestea le-am făcut și mai mari decât acestea am făcut, deci, te rog Părinte, roagă-te pentru mine să mă îndrept și să scap de chinurile iadului. Dă-mi canon și dezlegare. AMIN!

Legaturi

10 LUCRURI DE ȘTIUT LA PRIMA SPOVEDANIE